Starea de scârbă

Mi-e atât e scârbă că-mi vine să plâng! După 13 ani de muncă în media, azi, dacă mintea mea ar fi fost un ficat, ar fi cirotic.
Experienţele şi experimentele din ultima vreme, umilitoare şi degadante, după 13 ani de muncă în media, m-au adus la un decont final despre care, din nefericire, pot spune doar atât: ce de ani am pierdut...
Am intrat în lumea presei cu munca de jos, într-o redacţie de ziar, ca documentarist şi curier. Mai jos decât noi, cei 8 tăietori de articole din ziare, era doar femeia de serviciu. Pe atunci, Google însemna nişte zeci de bibliorafturi, unde noi înghiţeam mii de rânduri şi făceam rezumate pe temele din ziare. La trei noaptea dacă ne trezeai, scriam în zece minute istoria cursului valutar din ultimele luni, cine organizează festivaluri de modă şi câte bilete s-au dat la Steaua-Dinamo. Visam cu ochii deschişi să scriem la ziar, să ne lase să redactăm măcar rubrica meteo. Ne-au lăsat, ne-am răspândit în lume, scriind, muncind care încotro, vajnici absolvenţi de şcoala de jurnalism, mândri că terminasem la stat, cu licenţă crâncenă, burse de merit şi diploma de nimic.
Mi-e atât de scârbă că-mi vine să plâng! Am plecat din presa scrisă în televiziune- regina media şi-atunci şi-acuma. Ca să nu fac compromisuri, am ocolit, din principiu, redacţiile de ştiri. Efemerităţii unei ştiri speram să-i opun producţii de calitate, care rămân, întâlniri cu oameni excepţionali, care au ceva de spus, care merită să devină ei înşişi o ştire, un jurnal întreg. O vreme, mi s-a arătat. O vreme...
Dacă aş fi ştiut, atunci când am ales producţia de televiziune, că va deveni, unanim, ŢIGĂNIA TV, m-aş fi cerut, instant, la tomberoane. Dacă aş fi ştiut ca refuzul meu de-a umili mame, copii, invitaţi mă va costa slujba şi-un şir nesfârşit de regrete, azi, mărturisesc, aş fi făcut o pasiune din vânzarea biletelor RATB. Dacă cineva mi-ar fi spus că din regula obligatorie ca să ai job nu fac parte competenţa, nopţile nedormite, încrâncenarea spre perfecţiune şi crize de rinichi pentru un subiect, ci doar să-ţi placă Gută, Salam şi berea pe care-o o bea şeful, aş fi ales, fără să clipesc, să fiu crescător de melci.
Într-o vreme de criză (în unele locuri reală, în alte instituţii inventată pentru a plăti poliţe) m-am gândit să mă reorientez. Din ofertele abundente, aveam de ales între a fi spălător de vase, paznic de noapte sau agent de vânzări. Am sunat pentru un post cu calificare la locul de muncă. Visam că învăţ o meserie nouă, scap o vreme de grija ratelor, evoluez spre altceva, mă desprind de tot ce mi-a lăsat un gust amar... Întâlnirea cu autorul anunţului- patronul - s-a încheiat cu cele mai umilitoare cinci minute din viaţa mea: nu vă pot lua pentru o nouă meserie, AVEŢI STUDII SUPERIOARE. Şocul refuzului mă bântuie şi astăzi, deşi a trecut ceva vreme. Un copil de crescut, rate imense, dorinţa de a munci - toate se năruiau încă odată din pricina unei alegeri greşite. Spectrul celor 13 ani mă îngenunchia încă odată.
După 13 ani, tot ce-mi doresc e să fi fost o semi analfabetă blondă, înaltă, cu picioare lungi şi tâţe mari, să pup şefi în fund şi să-i servesc cu ce-au nevoie. Azi aş fi fost ziaristă. Aş fi lucrat în media. Aş fi fost, nu-i aşa, cineva. Acum sunt doar o culme a disperării, a scârbei incredibile şi-a imensului efort de-a învăţa să mint că, 13 ani, n-am făcut nimic.

Cel mai bun prieten al meu...

Cel mai bun prieten al meu sunt eu...

Am citit o grămadă de cărţi (da, mai comit încă asemenea greşeli impardonabile cum ar fi cititul, gânditul) despre frumosul sentiment al prieteniei, am văzul o tonă de filme emoţionante pe această temă şi, în final, ce să zic, mi-e curul plin de lacrimi...

Despre prietenie... Să mă scuze unicul cititor al acestui blog cu mare căutare - adică eu - da' azi am o stare pe care aş descri-o drept naşpa, şi, ca să-mi treacă, m-am apucat de subiecte serioase.

Am avut, nu mai am şi nici nu voi mai avea (nevoie de) prieteni. De-un timp încoace, am învăţat, pe coaja mea, câte parale face promisiunea unei relaţii de prietenie. Nu bag în această oala prietenia aia care are drept prim si ultim scop futaiul. Nu despre aia vorbim, măcar asta e o formă onestă, cu obiectiv precis, declarat şi, de ce nu, nobil. Mă refer la relaţiile alea dintre bipezi, indiferent de sex, în care ne declaram încredere, sprijin, suport, alea alea. Căcat! Nu ştiu alţii cum sunt (vorba lu' Creangă, ştiu) da' io aşa mi-am luat nişte smetii sentimentale de la prietenie, că m-am lecuit. Vorba aia, dacă insişti, ori eşti prost, ori îţi place. Deci nu-mi place.

În primu' rând, ce e aia prieten? Când ţi-e bine, toată lumea e prietenă cu tine, când are unu o nevoie (cel mai des de bani) te-nghesuie cu intenţii bune şi telefoane, dacă simte cineva că poate profita un oareşce de pe urma ta, e al tău fidel forever. Eşti invitatu' nambăr oan la toate chemezele, miezu' din dodoaşcă, mistăr păpiulariti.  Da' dacă nu? Dacă într-o bună zi eşti rupt, dus, terminat, distrus, în genunchi şi genunchii juliţi? Primul lucru imbecil pe care-l faci e să te uiţi în lista de prieteni. Care te vor râgâi rând pe rând, fiindcă, da, ai ghicit, din boerul care ereai, azi eşti inutilul gaz după 5 halbe. Eşti zgârciul dintre dinţi, rămas după cei 10 mici haliţi. Eşti...ştii tu singur comparaţii mult mai greţoase şi mai bune. Tu singur ştii cât ai urlat în tine de disperare. Ai fi putut, dacă ştiai că prietenia e un motiv căcăcios pentru cărţi şi filme patetice, să te scuteşti de tortura amintirilor gen: i-am dat ultimii bani, c-avea mai multă nevoie, m-am dus la 3 dimineaţa să-l scot din căcat, mi-am furat-o intens, dar cu demnitate, în numele a ce ne leagă... Nu te lega, prostu' dracului, nimic, în afară de protejarea adevăratului cel mai bun prieten, pe care n-ai făcut-o niciodată ...

Da, azi eşti căzut. Şi-aşa ai să rămâi, fiindcă, în prostitudinea nemăsurată în care continui să bălteşti, păstrezi speranţa că cineva (nu ştii cine) din lunga ta listă de prieteni, când erai pe val, va veni să te scoată din căcat. Să-ţi dau vestea: nu vine nimeni. Fiindcă cel mai bun prieten al tău, unicul chiar, singurul care te-ar ajuta necondiţionat şi care ar face pentru tine infinit mai mult decât ai făcut tu vreodată pentru alte vaci şi boi, cel de care, în favoarea altora, nu ţi-a păsat şi pentru care n-ai sărit niciodată, eşti doar tu. Ia vezi, e pe listă? Se bagă pentru tine? Fă-i cinste c-o bere, uită-te în ochii lui şi cere-i iertare. Dacă-l recunoşti de adevărat prieten, s-ar putea, cumva, chiar să te ajute...  

Despre potol, prostie şi detoxifiere...

Deci am pascut fericiţi...  Acuma e pe val, sau în trend, cum se zice când te împiedici foarte tare în limba română, să-i tragem o campanie de extragere din organism a ceea ce tomna ne-am chinuit să îndesăm. Duduile, care au drept ocupaţiuni mentale scrisul la gazete (sau facutul emisiunilor la teveu) şi prostia, ne trag de urechi, în aere savante, cu privire la câte ouă am ciocnit în perioada recentă, cât din felia de cozonac s-a pus pe buci, abdomen şi coate, cum îşi revine ficatul din upercuutul cu drob şi de câte reprize de sex tare şi apăsat ai nevoie ca să scapi de surplusul de la friptura de miel. 
Breeee fetelor, aloo...me doare-n...c..oada melului de sfaturile graţioase, pe care vă rog respectuos să vi le bagaţi acolo unde mai intră. În primu' rând, ca să i se facă unuia rău de la oo fierte, trebuia să mănânce dimineaţă, prânz şi seară decât 30 din ouălelele alea şi-atât.
Doi: drobu dă mel, dacă e facut ca la carte -adică la tine acasă, n-are cum să facă rău pe simplu motiv că e confecţionat din organe care au aport caloric scăzut (na, că m-am facut savant)- rezultă lula grăsimi, plus că nu faci cantitate mare, că te costă de rupe... Dacă e de la magazin, lula carne, cel mult chimicale, plus două trei bube pe faţă- da' nu-ţi vine foarte rău, ca să te răsteşti la bocanci...
Cozonacu'... pana mea, după ce-ai mâncat ierburi şi cocleli tot Postu, nu mai pui problema că molfăi un dulce...
Nu suntem o naţie nici de graşi, nici de slabi, ci una de prost hraniţi. Cu prost crescuţii e clară treaba. Când o legumă în piaţă - chit că plină de chimicale şi aia- costă cât felu' unu la un restaurant de fiţe şi carnea de porc e în topul vânzărilor pentru că e ieftină - mi se pare nesimţire să vii la televizor să-mi spui că trebuie să mâncăm sănătos, eco, bio şi mai stiu eu ce căcat. Dacă aţi arunca o privire pe câmpii ce-i snopiţi voi cu graţie, veţi constata ca marea masă a sărăcimii care se uită in gura voastră la televizor nu-şi poate îndeplini nici măcar jumate din obiectivul pe care-l trâmbiţaţi voi. Adică abia are bani să mănânce. Atât. De sănătos nici nu poate fi vorba.
Hai poftă bună! 

Eu n-o să bat niciodată covoare...

...pentru că mă doare...-n cur de ele! În plus, dacă e să se bage iar pedeapsa cu moartea, primii pe listă îi trec io din oficiu p-ăia care, dis de dimineaţă, ies cu preşu' pe bătător, aşa, să-i vază cartieru cum sunt ei curăţei şi gospodari! Io cred că masculu' gibonu', care iese, la maiou gol- da' cu şapcă pe dovleac, să scoata jegu' dân carpeta de la soacră-sa, are o politică perfidă de avertizare a cartierului şi fameliei: bă, vezi muşchiu' care e pă mine? Dacă mai pui gioarsa ta pă locu MEU dă parcare, te pupă mă-ta rece! Fă, daca-ţi frig una peste mecla aia a ta dă gulie, nu mai arzi mâncare în viaţa ta şi copiilor tăi! Şi dă-i nenică la preş pă cocoşă, să iasă şi neamu culorii din el! A terminat melteanu' cu covoru' şi-a dat deşteptare la tot blocu? Da. E, acuma, vine beşniţa de nevastă-sa, să perie frumuşeaţă dă persan...Io n-am deprins tehnica periajului, da aia, când două drepte pă covor, drujba pădurarului cre' că plânge-n pumni dă nervi... Una peste alta, lor le iese casa pahar de la curăţenia generala dă Paşti, şi să uită a sictir la sărăcimea din blocu' ăsta dă împuţiti, care n-am văzut-o odată p-aia de la trei să baţă şi ea un covor, să scuture o cârpă...
Făi imbecilo, te anunţ io pe calea asta, că, pe lângă faptu ca aia de la trei e Miss Univers, Zâna Zorilor şi Crăiasa Norilor pă lângă tine, ea duce covorul la spalatorie, cârpe n-are şi nu-şi mănâncă de sub unghii şi spală geamurile cu lavete d'alea scumpe, nu ca tine, cu pliante recuperate dân cutia poştală...
Şi da, te mai anunţ, gherţofina dracului, că face gratar, da ei la ţară, că nu tre să împută tot blocu' cu slănina ta arsă ...  Mă ierţi, slănina porcului. Că dacă-ar fi slănina ta pă grătar, jur că aş bate covoare dă două ori pe săptămână, toată viaţa. Ce zici, mă sacrific?
Hai pa!